Ungaria începe, de la 1 august, vaccinarea cu a treia doză. Vaccinul, obligatoriu pentru cadrele medicale

Ungaria începe, de la 1 august, vaccinarea cu a treia doză. Vaccinul, obligatoriu pentru cadrele medicale
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 16/07/2021, 11:55

Ungaria va începe, de la 1 august, vaccinarea cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunțat vineri premierul Viktor Orban.

Totodată, acesta a mai spus că Guvernul a decis că vaccinarea va deveni obligatorie în cazul cadrelor medicale, informează Digi24.

Premierul a adăugat că medicii vor decide ce vaccin ar trebui folosit pentru cea de-a treia doză. Aceasta va fi administrată la o distanță de cel puțin patru luni față de cea de-a doua doză, în cazul în care medicii nu vor recomanda o altă abordare.

Din cauza variantei Delta, persoanele care încă nu sunt vaccinate reprezintă un pericol mai mare ca oricând, a spus Orban.

Acesta a adăugat că vârstnicii care nu au vrut să se vaccineze până acum vor primi vizite personale pentru a fi convinși.

Ungaria: Campania de vaccinare ajunge și în școli

Premierul Orban a mai anunțat că, în toate școlile din țară, în primele zile ale noului an școlar (1 și 2 septembrie), copiii cu vârste între 12 și 16 ani se vor putea vaccina.

El a spus că 13-14% dintre copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani au fost deja vaccinați, la fel ca 45% dintre adolescenții cu vârste între 16 și 18 ani.

Ungaria, ţară cu 10 milioane de locuitori, a fost printre cele mai rapide din Uniunea Europeană în privinţa vaccinării cetăţenilor, dar ritmul a încetinit în ultimele săptămâni, informează Reuters.

Ungaria a fost şi singurul stat din UE care a folosit pe scară largă vaccinuri din Rusia şi China, neautorizate de agenţia europeană de profil.

Celelalte vaccinuri folosite au fost cele ale companiilor occidentale Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.

Până joi, Ungaria a vaccinat peste 5,55 milioane de persoane şi a raportat 808.661 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 30.013 decese.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Obligație pentru românii care au copii. Justiția a dat verdictul. Ce nu pot face în...
Taxa de drum 2024. Ce trebuie să verifice șoferii
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unii angajați au început să-și ia concediu fără să le mai spună șefilor
×